Este scâncetul bucuriei ce renaşte în fiecare an , pictând viaţa din albul imaculat al zăpezii ce l- a conservat în tradiţia şi obiceiurile românilor.
Crăciunul românesc este sărbătoarea noastră, mai frumoasă decât orice altă surată cu iz occidental , oriental, mai aproape sau mai îndepărtat de vremurile noastre.
Românii şi - au păstrat nealterate obiceiurile.
La noi, în ziua de Crăciun , după slujba religioasă, copiii îşi vizitează părinţii , apoi se strâng în jurul binecunoscutei mese pline de cozonaci , vin roşu şi toate bunătăţile.
Fiece lucru, fiece om, are o schemă pe care se dezvoltă.
Lucrul porneşte de la o idee, iar omul, de la un gând. Gândurile atrag faptele, materialul şi viaţa.
Simplitatea reprezintă adâncimea celor mai puternice creaţii.
Dacă nu poţi cântări distanţa şi greutatea existenţei până la simplitatea ei, te pierzi în zadar, migrând prin zone atrăgătoare şi spumante ale vieţii, căutând efemerul şi irosind esenţialul şi adevărata bucurie de a fi!
Mă gândesc la cei ce sărbătoresc în ziua de Crăciun, într- o falsă cinstire a sărbătorii Naşterii Domnului :cu mese festive, ieşiri la Club, apoi plecaţi cine ştie pe la ce hoteluri şi pensiuni din ţară sau străinătate. Crăciunul se sărbătoreşte Acasă!
Sărbătoarea în sine înseamnă Dragoste, Bunătate, Iertare, Dăruire, pornind de la sclipirea unui gând vestitor, o Stea de la Răsărit a acestor virtuţi, ce stă veşnic aprinsă în inima noastră.
În seara aceasta colindele au răsunat româneşte.
Sentimentul de a fi un bun creştin l- am descoperit de -a lungul anilor, învăţându- l şi purtându- l cu cinste în inima mea.
A fi bun creştin e o mare responsabilitate, uneori prea grea pentru umerii nesusţinuţi ai mândriei şi neputinţei omeneşti. Şi totuşi, ne place să sărbătorim Crăciunul şi să fim oaspeţii multor gazde primitoare.
Gazda mea din această seară, chiar de am urnit o familie întreagă să mă însoţească zeci de kilometri, într- un alt oraş, a fost BUCURIA!
De multe ori nu ne dăm seama că nimic nu te poate bucura mai mult, decât Adevărul din toate câte te însoţesc.
Când ai darul de a rezona cu ceea ce îl îmbogăţeşte pe cel de lângă tine, nu simţi decât o bucurie nesfâşită.
Uneori, se întâmplă să te nimereşti într- o masă întreagă de oameni care îţi seamănă. Oameni care tresar la aceleaşi semnale ca şi tine.
Mie îmi plac Oamenii şi calităţile lor. Nimic altceva decât bucuria de a- i avea aproape, nu va putea să se transforme într- un alt scop al intersectării mele cu ei.
Atunci când nu rezonezi bine , e corect să te retragi , lăsând loc liber celor care , într- adevăr, au nevoie de tine, în viaţa lor.
Pe parcurs, vin şi pleacă roiuri de camarazi sau alţi "intruşi "prin planurile tale de a rămâne tu însuţi şi nimic mai mult.
Iubesc Crăciunul şi bucuria venirii lui.
Colindele sunt cel mai frumos dar pe care îl primesc de această sărbătoare.
Arta este o formă de manifestare spirituală , fie ea Muzică, Pictură, Sculptură , Poezie , Dans sau altceva.
Muzica este însă sunetul inimii încrustat într- o lacrimă.
Când lacrimile curg şiroaie pe obrajii îmbujoraţi de emoţie, în timp ce o voce pe care parcă o ştii dintotdeauna, caldă şi senină, alternând cu forţa dintr- o transfigurare de moment, ştii că este o trăire pe care nu mulţi o pot încerca.
Lacrimile de bucurie curg în timp ce stai aşezat pe un scaun într- o sală cu peste 900 de suflete. Artistul "plânge" şi el.
Pentru că a fost surprins şi "recompensat" cu o surpriză ce l- a determinat să reflecteze deşi era pregătit pentru acele momente, doar pentru a susţine un spectacol de mare încărcătură emoţională, pe care protagonistul, ne- a obişnuit să şi- l desfăşoare neîntrerupt.
Cu toate acestea , admiratorii urcă alături de el pe scenă, cu flori şi mici bucurii "ambalate", răpindu- i câteva clipe de atenţie, din magia spectacolului.
O femeie - medic, oarbă, urcă pe scenă, cu un buchet de stânjenei albaştri la piept, susţinută de asistenta ce o aducea direct de la dializă.
În mijlocul unui concert de colinde româneşti, într- un decor de poveste, îmbogăţit cu lumini şi personaje ce dau un plus de magie momentului.
"Ninge la Ipoteşti" continuă cu "Aseară pe înserate", de data aceasta cu vocea femeii care vede acum doar prin simţurile ce i- au rămas vii, poate ceva mai mult, aprofundate.
Artistul tace şi o priveşte atent. Femeia cântă cu o voce angelică.
Forţa, curăţenia sufletului, trăirea sunt percepute intens de cel care se alătură colindului ei.
Amândoi vestesc Naşterea Domnului în faţa a sute de oameni . Mulţi , emoţionaţi de moment, lăcrimează. Privesc la artistul ce a părăsit pentru câteva clipe, rolul iniţial, de pe scena toată numai un decor. În faţa noastră desprinse parcă de tot şi de toate, stau două suflete , pătrunse doar de bucuria întâlnirii lor.
Artistul priveşte doar cu ochii sufletului, un altul, învins sau nu, de destin.
Faţa îi este numai râuri de lacrimi, la fel ca atunci când l- am zărit îngenunchind, acum câţiva ani, alături de o sută de suflete prezente la o sfântă slujbă , la o mănăstire din Prahova, iar sufletele acelea nu erau decât "fanii" ce- l urmăresc prin concertele sale din ţară şi străinătate.
Lacrimile sunt cristalele sufletului, în care Dumnezeu a pictat tot Universul.
Cine lăcrimează înseamnă că are puterea de a recunoaşte cine este el cu adevărat, fără să ascundă în vreun fel dezinvoltura .
A fi artist înseamnă Dăruire, a fi Om înseamnă Alegere, a le îmbina pe ambele într- un mănunchi al Dragostei de a le fi oamenilor de folos, e Har!
L- am admirat întotdeauna pentru selecţia atentă a textelor, a mesajelor, a interacţiunii cu cei care îl iubesc şi respectului pentru munca sa.
În seara aceasta s-a cântat despre Români, despre Acasă, despre Părinţi, despre Iarnă, despre copii,( pe care i-a ţinut în braţe), despre Dragoste şi Bunătate.
Ce înseamnă Omul şi unde trebuie să trăiască el, ce înseamnă Viaţa şi cum trebuie s- o cinsteşti, ce înseamnă Atenţie şi cui trebuie s- o atribui?
Într- un decor de basm, (creat de Doina Levintza), un personaj îmbrăcat în costume viu- colorate, ale aceleiaşi creatoare, s- au scurs colinde deosebit de frumoase, Româneşti , precum e şi cel ce le-a însoţit traseul , de departe, de două mii de ani, de când s- au plămădit, până aici, acum, în inimile celor ce simt în Credinţă.
S- a cântat despre Eminescu, În Ţara lui Caragiale, despre tradiţie şi dragostea pentru Acasă , ne- am simţit mai români ca niciodată.
Zâmbetul şi entuziasmul au contagiat o seară de Decembrie, în prag de Sărbătoare, pregătită cu atenţie amănunţită, intuindu- se ce avea să lase în urma unui spectacol reuşit: Bucuria!
Bucuraţi- vă Români de tot ce este al vostru!
Să păstrăm ce am moştenit şi să sfinţim pământul pe care trăim cu faptele noastre!
Ne aducem aminte de toate acestea, în fiecare iarnă, la final de calendar şi nu numai.
Crăciunul bate la uşă, iar colindele rămân cântecul de alinare pentru durerea ce a născut Viaţa!
Un ultim îndemn, printr- o formă artistică, uşor de ajuns la inima omului, acum, în prag de Crăciun, este "Să fim Români" !
Crina Iamandi
foto- Georgiana Mertoiu
