Sufletele calde în recile seri caută lumină şi mângâiere. Aşa cum orişicine o caută, în fiecare clipă, conştient sau nu, după noianul bucuriilor sau poverilor vieţii pe care o trăiesc.
În timp ce unii nu ar face faţă sărăciei sau lipsurilor mai mari decât viaţa i- a obişnuit, unii oameni chiar trăiesc greu. Poate în situaţii nu uşor de imaginat. Poate suferă de o boală sau au pierdut pe cineva drag sau viaţa, pur şi simplu, nu le e prielnică.
V- aţi gândit vreodată cum e să ai visuri înalte şi să nu ai aripi să zbori, să le poţi atinge? Sau chiar aţi trăit aşa ceva?
Cum e să ştii să trăieşti frumos şi să nu poţi renunţa la cei pe care îi iubeşti şi au reală nevoie de ajutorul tău?
Să fii strâmtorat între a alege să fii util lor , în timp ce trebuie să- ţi construieşti o viaţă normală?
Cu o mână să te aţii valului violent şi cu alta să înoţi în apa unui ocean adânc şi fioros? dar să- i vezi numai frumuseţea expediţiei ?
"Viaţa normală "- termenul atât de banal în comparaţie cu "mai mult ".
Unii oameni au un singur ideal . Acela de a trăi normal, în timp ce şuturile vieţii vin ca nişte bombardamente, aruncate cu mânie, ironic parcă şi zeflemist , în ciuda frumuseţii idealului ce l- au clădit .Poate că aceştia sunt oameni cu potenţial, poate că îşi doresc mai mult, poate că ştiu să trăiască altfel, făcând faţă cu excelenţă oricărui nivel de trai, dar care aleg, cu stoicism, să- şi îndeplinească o datorie morală .
Cei care nu au natură spirituală, nu ar putea înţelege ce scriu acum.
Oamenii încercaţi cresc în spirit.
Încercările se dau oamenilor puternici. Ori creşti, ori ajungi la pământ.
În timpul ăsta, te agaţi de orice să rezişti. Unii aleg verticalitatea, în ciuda valului mare şi greu.
Suferinţa e simţită de cei sensibili. Sensibilitatea e tot a oamenilor puternici, în pofida puterii ce crezi că vine de la bani şi succes.
Coloana vertebrală e sufletul tău şi ce poţi dărui din cine eşti şi ce ai.
"Trăiesc un vis din basme desprins
Sunt prins într- un palat de cleştar
Din care încerc să scap în zadar
Ce e în sufletul meu nimeni n- are habar"..
Sunt mulţi însă cărora nu le pasă de cine sunt. Decât de ce au. Agonisind cu "bogăţie" şi mârşăvie din ce alţii trudesc din greu.
Ei trăiesc într- o confuzie bolnavă , închipuindu- şi că au atins cerul şi şi- au făcut cununi din "stelele" altora , pe capetele lor "iluminate".
Cei puternici le înţeleg slăbiciunea şi neputinţa chiar de se întâmplă după mari suferinţi. Pentru că aşa sunt oamenii. Suferă. Cei care au suflet. Ceilalţi doar se prefac şi chiar îşi induc stări de "suferinţă".
Unii sunt dependenţi de alţii. Dar noi ar trebui să fim dependenţi de iubire. Să dăruim. Unii doar cer, hrănindu- se hulpav , ca nişte înfometaţi fără saţiu, din bunătatea ce ştiu să o caute în inima celui pe care îl cred mai slab.
Surprizele pot fi de proporţii . Cristalele preţioase cresc în măruntaiele pământului.
Nu oricine poate ajunge la ele. Întorsătura poate fi fantastic de mare.
Ei au făcut un bine. Căutătorii de comori se vor alege cu o povară pe care, într- o zi, natura firească a lucrurilor, o va dezvălui. Va fi cumplit.
Cei infometaţi de puterea celorlalţi se vor întreba.
- Ce mai bate şi asta, câmpii?
Unii poate se vor recunoaşte în povestea din seara asta . Alţii vor mustăci "pretenţios"- "vorba lungă, sărăcia omului".
Poveşti cu zâne se spun lângă foc, să ningă nu încetează deloc ....
Muzică de iarnă începe să curgă precum ninsoarea albă de pe creştetul lumii, în preajma sărbătorilor ce stau la poarta sufletului nostru.
"O lume bună e tot ce mai cer
Şi suflete calde în recile seri"...
Sărbători luminate, pline de iubire, tuturor!
"Ninge ca într- un glob de cristal
Ninge sfânt peste lume
Afară văd un copil fericit
Ce cântă "iarna din nou a venit! "
sursa foto- internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu