Bătrânul

http://www.youtube.com/watch?v=rrVDATvUitA

Îmi aduc aminte că eram copil şi mă fascina fiecare om care ştia să facă şi altceva decât ceea ce face toată lumea.

Într- o tabără , pe când aveam vreo 11 ani, m- am rătăcit de grupul meu, când trebuia să vizităm Castelul Bran, doar pentru că asistam pierdută , la dialogul între nişte francezi şi un meşteşugar ce vroia să le vândă lor, măştile din păr de capră . Mi s- a părut mai interesant să- l ascult pe artist cum le meşteşugise decât să urc nişte scări care oricum, cu frica mea de înălţime,  m- ar fi ameţit  şi nici Dracula nu ar fi putut concura cu pasiunea mea pentru Franţa , pe care nu ştiu de unde o căpătasem.

Şi tot pe la vârsta aia, când părinţii mei mă solicitau să- i ajut la muncile câmpului, deşi eram micuţă şi nu agream acest fel de a trăi, îmi recompensam "sacrificiul" de a- i urma în dealul Meledicului , unde trebuia să urc cu mâncare la cosaşi şi nu să mă plimb pe cărăruia dintre brazi, în drumul spre peştera de sare sau în deal, unde zidurile unui castel început şi neterminat mă duceau , de îndată ce ajungeam acolo, într- o poveste ce încercam s- o reconstitui cu ochii minţii mele.

Recompensa venea, pe marginea fânului  proaspăt cosit , în timp ce  brazdele se înşirau chipeşe, sub ochii mei mâhniţi ,că a doua zi  urma să le strâng , dacă nu dădea ploaie.

Nenea Stanciu Găman, un bătrân harnic şi deştept dădea la coasă, cu o poftă de lucru incredibilă pentru vârsta lui şi îmi recita din  poezia filosofică a lui Eminescu, dar şi din cea a lui Coşbuc, unde tata, pasionat şi el de poezie,  venea să- l completeze .

În mintea mea de copil, pe atunci , se inoculase  ideea că cei rămaşi la sat sunt lipsiţi de cultură , termen căruia, probabil îi atribuiam alte conotaţii .

 Nenea Stanciu mi- a înlăturat "cât ai zice peşte" această mare inepţie.

Un om trecut prin viaţă, în cămaşă albă şi pălărie pe cap, ca un Moromete , priceput la toate , dar mai ales la poezie.

 Toate erau aranjate de mâna pricepută a lui nenea Stanciu Găman. Un lac în curtea casei ,plin cu peşte,  înconjurat de culturi de porumb,  zmeuriş prin toată grădina, un păr de unde , peste mulţi ani, am avut îndrăzneala să încerc să fur câteva, dar vorba caldă şi binevoitoare a soţiei lui, tanti Lucica, femeie cumsecade, din două cuvinte şi din  bunătatea ei, m- a făcut să mă ruşinez pentru ideea îndrăzneaţă .

-Veniţi mamă şi luaţi câte vreţi, au mai venit unii adineauri, dar ăia au vrut să fure şi aşa ceva nu merge la noi! Hai la mama, urcă- te şi dă- le pe toate jos că le mănâncă păsările cerului!

Eram un grup de vreo 4- 5 adolescenţi puşi pe şotii şi nebunii. Furtul nu făcea parte din preocupările noastre , dar distracţia făcea rostul operaţiunii.

Tanti Lucica nu ştia că unii dintre noi dădusem raita , cu un sfert de oră în urmă, cu cei pe care îi bruftuliua acum şi că de fapt , ca nişte mici escroci, strigam la poartă ,precum nişte copii educaţi , să- i cerem câteva pere de" poftă".

Dar, cu poala plină de perele de vară, zemoase şi parfumate, în timp ce le împărţeam celorlalţi tovarăşi ,care ne aşteptau pe marginea lacului Meledic, unde ne petreceam noi duminicile şi zilele de sărbătoare, ne- am dat seama de penibilitatea gestului şi ne- am pus la cale să nu mai repetăm astfel de iniţiative.

Cale lungă , până ce unii dintre cei care au furat perele atunci, sunt acum medici prin America sau preoţi recunoscuţi ca fiind oameni deosebiţi.

Pentru că tot eram eu fascinată de oameni deosebiţi şi mai ales de nenea Stanciu,într- o duminică, în autobuz, pe vremea când făceam naveta săptămânală , din satul meu spre liceul unde 4 ani m- am luptat cu fizica şi matematica la un profil de limbi străine, chinuită de teama corigenţelor pentru că profa de fizică şi ea deosebită prin absurditate şi lipsă de tact pedagogic, psihotică pentru a face parte din rândul profesorilor de la un liceu cu renume în oraşul nostru, doar pentru că avea o "slăbiciune" la cei care urmau profile umane , ca şi noi, aud, în spatele meu o conversaţie care m-a mişcat.

-Ce înseamnă, domn' le cuvântul "deştept"?

Din nou, un ţăran simplu, călător spre oraş,  cu diverse treburi,  îmi zguduia îndoctrinarea ieftină că la ţară nu rămân decât cei lipsiţi de orizonturi.

Nu ştiam că oamenii sunt făcuţi să aparţină unor locuri, idealuri , moduri de viaţă, că fiecare e fericit atunci când ceea ce face îl reprezintă şi mai ales când nu se fereşte să arate ceea ce este el cu adevărat.

Mulţi dintre noi pledăm în imagini , trăim în iluzii, evoluăm pe trunchiuri putrede şi năclăite de mârşăvie şi falsitate, doar pentru a ne atinge scopurile şi împrăştia "strălucirea"înmagazinată, orbind de oftică şi mânie, în timp ce mascăm cu un zâmbet ieftin, când celălat reuşeşte .

-"Ce înseamnă dom 'le", cuvântul "deştept"? răsună , ca un ecou , o întrebare, pusă de un bărbat în vârstă, într- un autobuz plin cu oameni, la un drum de 50 km. .

"Intelectualii" săritori  vor veni cu un vagon de explicaţii care depăşesc puterea de înţelegere a celor care de fapt trebuie şi au nevoie să înţeleagă.

Pentru că e inutil să - ţi etalezi "talentele" în faţa celor care ştiu deja ceea ce şi tu ştii. Şi nici să faci o demonstraţie de mândrie cu ceea ce ai agonisit. Şi nici să ameţeşti toată lumea cu pledoarii şi fasturi care în fond există , dar nu pentru a umili sau a face uz de ele ca tu să fii mai presus decât crezi că eşti.

O dezbatere în autobuz , pe tema omului deştept, între un profesor şi un bătrân care nu mai contenea să- i ţină piept celui şcolit , cu argumente simple, dar cât se poate de plauzibile şi pe înţelesul tutror. De la mic la mare. De la om fără şcoală până la diplomaţi.

Mi- a dat de gândit , mie, o adolescentă , de 16 ani, pe care, la vremea aia,  nu o interesa decât să nu piardă vreo ediţie de dimineaţă, de la radio Actualităţi, a emisiunii "O melodie pentru fiecare" , fapt pentru care , refuza să meargă la brazde la Poiana Ascunsă, până ce emisiunea nu se sfârşeşte si primeşte singura palmă de la tatăl său.

Uneori, din discuţiile simple unde participi, cu sau fără voia ta, ca în cazul meu, în autobuz,  ţi se aprind beculeţele şi începi să continui ideea dezbătută , întinzându- i firul meditativ până ce mosorelul pe care ai strâns experienţa concludentă, şi- a atins maximul de necesitate şi acum stă pregătit să- l desfăşori altora, ahtiati după "dezbateri geniale" idealiste .

La coborâre, bătrânul îşi lua respectuos, rămas bun de la şofer!

- Să trăieşti, măi Radule! să ne vedem sănătoşi! Doamne- ajută!

Uşa autobuzului se închidea , în timp ce roţile deja se puseseră în mişcare, iar pe loc, cu o servietă în mână şi pălărie pe cap, stătea acelaşi nenea Stanciu care mă fermecase cu ani mulţi în urmă, recitând pe Eminescu, la coasă, în dealul Meledicului.

Eminescu şi Socrate nu i- au fost colegi de armată şi nici nu avea mai mult de 4 clase, dar cunoştineţele lui nenea Stanciu alcătuiau o mică enciclopedie . Probabil , la Meledic există mulţi oameni care îmi pot întări părerea despre nenea Stanciu şi pasiunile lui, adiacente coasei, undiţei şi pregătirii rachiului de prune.

Omul potrivit la locul potrivit!

Iar călătorului îi stă bine cu drumul şi cu a- şi lua rămas bun, după fiecare întâlnire cu oricine ia loc şi se aşează cu el  la poveşti , chiar şi pentru câteva clipe. Bune sau rele, clipele petrecute împreună,  trebuie să ne lase  loc de revenire.

Oameni ca nenea Stanciu sunt rari, dar mai trăiesc, din fericire , printre noi. Ascunşi la poalele munţilor, în sătuce uitate de lume, mă bucur că , din când în când , îi întâlnesc şi pătrund în miraculoasa lor lume, rezistentă în faţa evoluţiei sociale.

Când poţi alege miezul sănătos şi parfumat al unui fruct adevărat , dintr- o grămadă ochioasă şi derutantă de surate prelucrate genetic, alegi să te hrăneşti sănătos. Când, dintr- o mulţime de oportunităţi, alegi calea limpede şi adevărată, chiar dacă comodităţile moderne te atrag şi surprind , eşti curios să ştii de unde vii , cine eşti şi cine trebuie să rămâi, este o artă şi o înţelepciune.

Când întâlneşti un om simplu , precum acest bătrân chibzuit din amintirile copilăriei mele, îl păstrezi în cea mai curată imagine, într- un loc unde nimeni nu va putea concura să - l ajungă!

De altfel pentru a putea rămâne tu însuţi, neprihănit, în faţa alegerilor prezente,  bucurându- te de bogaţia şi frumuseţea unei vieţi, din care să reţii doar ce e compatibil cu felul tău de a fi, ai nevoie, ca în loc de vertebre, să ai câteva amintiri solide cu oameni precum nenea Stanciu. De ele se vor lega nervurile către o lume  emancipată ,dar care are, din loc în loc, vertebre, precum un bătrân ca acesta.